Acasă Coronavirus Să demitizăm puțin așa zisa ”izolare forțată a vârstnicilor”

Să demitizăm puțin așa zisa ”izolare forțată a vârstnicilor”

0
2
2,020

Acum că lucrurile s-au mai limpezit, să le punem puțin în ordinea cronologică, astfel:

În luna februarie apărea proiectul ”Vacanța mare” implementat deja într-o proporție covârșitoare prin ordonanțele militare.

Luni, 13 Aprilie, atât ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cât și Grupul pentru Comunicare Strategică au negat informația că statul intenționează să îi separe pe românii de peste 65 de ani de familiile lor, după ce măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului vor fi relaxate, iar mulți dintre cetățeni vor începe să își reia o parte din activitățile obișnuite. ”În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, a transmis GCS într-un comunicat. Într-o intervenție la postul Digi24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că nu a avut o astfel de inițiativă:

Am văzut multe site-uri astăzi, dând oarecum, chiar spunând, că ar fi fost varianta mea în care persoane peste 65 de ani, că au fost afectate de COVID sau nu, vor fi duse în spații. Nu”, a spus ministrul Sănătății, despre ideea care, potrivit Digi24, îi aparține lui Adrian Streinu-Cercel.

Însă unii dintre români apucaseră să își facă griji că ei înșiși sau cei apropiați lor ar putea fi separați de familie și ar putea chiar să ajungă în spații de carantină. Cum s-a ajuns aici?

Nelu Tătaru, joi 16 Aprilie: ”Le vom găsi spații vârstnicilor care trebuie protejați, în hoteluri…

Joi 16 Aprilie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vorbea despre posibilitatea ca unele persoane de peste 65 de ani să fie duse în hoteluri, pentru protecția lor. ”Ne-am gândit efectiv și la niște metode sa îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o camera cu tot confortul in care sa vina cineva si sa aiba grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție”, a precizat Nelu Tătaru.

Întrebat cum vor reuși autoritățile să le asigure o cazare în condițiile în care există un număr mic de spații, Nelu Tătaru a declarat: ”Sunt într-adevăr puține spații, dar cand este stare de urgență si cazurile continuă și ei trebuie protejați și nu-și mai găsesc liniștea în niciun caz la ei, atunci spațiile le vom găsi, în hoteluri, rechiziționate sau nu, contra cost sau nu”, spunea Nelu Tătaru. Declarația lui este disponibilă pe site-ul Realitatea Plus, într-un articol cu titlul: ”Ministrul Sănătății, ANUNȚ despre carantinarea persoanelor de peste 65 de ani”.

Ideea apare într-un document propus în luna februarie de Streinu-Cercel

De unde un astfel de scenariu de lucru? Ideea apare între propunerile înaintate, în luna februarie, de șeful Institutului ”Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, celor implicați în gestionarea pandemiei de SARS- Cov-2 în România. Potrivit informațiilor Republica, una dintre propunerile lui Streinu-Cercel a fost ca vârstnicii să fie izolați în casele proprii, atunci când ele există, în apartamente închiriate sau în „relocare instituționalizată”, acest termen referindu-se inclusiv la hoteluri rechiziționate. Potrivit propunerii, susținerea acestora ar fi urmat să fie făcută fie de rude, fie de autorități, fie de ONG-uri. Documentul, numit ”Vacanța mare”.

Măsuri de prevenire a răspândirii SARS-COV-2”, care se întindea pe 9 pagini, susținea, de pildă, că taxele către stat, inclusiv TVA, trebuie să fie suspendate pe perioada pandemiei și că toate persoanele vulnerabile trebuie să primească de la autorități pachete cu produsele necesare traiului zilnic. De altfel, Adrian-Streinu Cercel vorbea, într-un interviu cu Marius Tucă, despre un ”stop joc” din perspectiva plăților către stat. ”Două luni de zile, nu există acest lucru”. Totodată, șeful Institutului ”Matei Balș” propunea înființarea unui ”Guvern anti-pandemie”, un comitet inter-ministerial, aflat în subordinea CSAT.

În viziunea lui, limitarea circulației persoanelor ar fi trebuit să fie mai drastică: o singură persoană din familie ar fi trebuit să primească autorizație pentru a merge la cumpărături de produse de bază și medicamente. Grupa de vârstă 40-65 de ani ar fi devenit una de risc, iar angajații ar fi trebuit să meargă la serviciu pe grupe de vârste: de la 7:30, cei cu vârste între 40 și 65 de ani, de la 9:30, cei mai tineri. Iar pentru cei între 40 și 65 de ani, ar fi trebuit să se ia măsura izolării totale, dacă munca lor nu era un aesențială.

Clinicile private ar fi trebuit să își pună ”în scop umanitar” laboratoarele PCR la dispoziția autorităților pentru realizarea de teste de diagnosticare a Covid-19.

O propunere enunțată public de Streinu-Cercel a fost aceea de rechiziționare a hotelurilor în care să fie tratate și monitorizate cazurile asimptomatice sau cu simptome ușoare de coronavirus.

Nelu Tătaru spunea luni, la postul Digi24, că pacienții asimptomatici ar trebui să ajungă în zone-tampon: ”Ne gândim ca în următoarea perioadă să vedem, în funcție de saturarea spitalelor de suport, ca cei asimptomatici sau cu simptome ușoare să poată trece în niște zone tampon, ca să nu afecteze sau să nu infecteze persoanele aflate la domiciliul sau persoanele peste 65 de ani, sau o parte dintre aceștia pot să nu aibă locuințe și atunci, până la un prim test negativ, vor fi aduse în anumite spații tampon”.

De ce toată această punere în scenă? Pentru că dr. Adrian Streinu Cercel trebuia decredibilizat, demonizat, înfierat și eliminat, iar președintele Klaus Werner Iohannis, glorificat și adulat ca ”salvatorul vârstnicilor, salvatorul națiunii” de doctorul cel rău și ticălos! Urmează Arafat? Națiune, atenție la manipulările frumos împachetate ce vor veni…curând!

Încarcă mai mult
Load More In Coronavirus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Motivul pentru care AstraZeneca a fost nevoită să retragă de pe piață, la nivel mondial, propriul vaccin anti-Covid care a făcut atât de mult rău

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Motivul pentru care AstraZeneca a fost…