Acasă Declarații Ipocrizie prezidențială, Iohannis recunoaşte voalat, că a decis demiterea lui Cîmpeanu: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”

Ipocrizie prezidențială, Iohannis recunoaşte voalat, că a decis demiterea lui Cîmpeanu: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”

0
0
571

Klaus Iohannis, prima apariție publică după demisia ministrului Educației: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.

Iohannis a lansat un atac dur dar ipocrit la adresa plagiatorilor și a plagiatului ca formă de fraudă intelectuală. Prezent la inaugurarea anului universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, șeful statului a afirmat că este vorba de un fenomen toxic ce trebuie eliminat, pentru a nu compromite credibilitate învățământului superior din România.

”Preşedintele” Klaus Iohannis a declarat, luni, la deschiderea anului universitar, că România are nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, precizând că noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea “acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.

Iohannis a fost prezent, luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

Preşedintele a transmis studenţilor că au marele atu că învaţă într-o societate democratică, precizând că lucrurile nu au stat întotdeauna aşa.

Anii facultăţii nu sunt şi nu au fost nicicând uşori, dar, spre deosebire de generaţiile unora dintre profesorii voştri, voi aveţi marele atu al unei studenţii într-o societate democratică, într-un mediu al libertăţii academice şi al autonomiei universitare, care vă sunt garantate. Lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Înaintaşii voştri, studenţi şi profesori, au suferit în trecut pentru convingerile lor. Dar nici în acele momente grele, ei nu şi-au pierdut credinţa că actul de creaţie este o expresie a libertăţii şi nu poate exista în lipsa acesteia”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a transmis că este nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional şi de toleranţă zero în privinţa plagiatului.

Sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem.Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele consideră că obţinerea unei diplome academice este o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real.

Miza este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării din România, dar şi viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie. Apreciez atitudinea universităţii dumneavoastră faţă de orice încercare de fraudare şi îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească”, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …