Exit poll alegeri Italia: Coaliţia de dreapta condusă de Fratelli d’Italia, partidul Giorgiei Meloni, a câştigat alegerile legislative din Italia, conform unui exit poll Consorzio Opinio Italia pentru Rai, relatează The Guardian.
Coaliţia de dreapta ar fi obţinut între 41 şi 45 la sută din voturi, iar alianţa de stânga a obţinuut 25-29 la sută, ceea ce înseamnă că dreapta va aaveaa majoritate în Camera Deputaţilor şi în Senat.
Coaliţia de dreapta se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar anticipat desfăşurat duminică în Italia, ceea ce ar putea-o propulsa în funcţia de prim-ministru pe Giorgia Meloni, liderul formaţiunii Fraţii Italiei, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Acesta este un adevărat cutremur în Italia, o ţară fondatoare a Europei comunitare şi a treia economie a zonei euro, dar şi în Uniunea Europeană (UE), care ar urma să aibă de a face cu această ideologă apropiată premierului suveranist ungar Viktor Orban.
Giorgia Meloni, al cărei partid postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FDI) s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, a revendicat conducerea următorului guvern, anunţă AFP.
”Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d’Italia”, a spus Meloni într-un scurt discurs în faţa presei la Roma.
”Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea.FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai.
Coaliţia condusă de Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fraţii Italiei (FdI), şi din care mai fac parte Liga, formaţiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, şi Forza Italia (FI), formaţiunea conservatoare a lui Silvio Berlusconi a obţinut între 41 % si 45 % din sufragii, potrivit primelor estimari ale exit poll-urilor, la ora 24:00.
Fraţii Italiei (FdI) – 25%
Liga – 11,5%
Forza Italia – 7%
Noi Moderati – 1,5%,
…potrivit exit poll-ului publicat de Corriere della Sera.
Conform unui exit-poll realizat pentru postul naţional de televiziune RAI, partidul de extremă dreapta condus de Giorgia Meloni a obţinut între 22 şi 26 de procente din voturile exprimate, ceea ce înseamnă că formaţiunea sa va deveni cea mai mare din Parlament.
Partidul Fraţii Italia (dreapta), condus de Giorgia Meloni, a obţinut între 22% şi 26% din voturi, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne şi citate de cotidianul La Repubblica.
Pe locul al doilea se situează Partidul Democrat (centru-stânga), condus de fostul premier Enrico Letta, cu un scor cuprins între 17% şi 21%.
Mişcarea Cinci Stele (populistă, antisistem), condusă de fostul prim-ministru Giuseppe Conte, este creditată cu 13,5%-17,5%, iar partidul Liga Nordului (Liga, extremă-dreapta), al lui Matteo Salvini, a obţinut între 8,5% şi 12%.
Partidul Forza Italia (centru-dreapta), al fostului prim-ministru Silvio Berlusconi, este creditat cu 6,0%-8,0%, iar formaţiunea Acţiune-Italia Viva (social-liberală) are un scor de 6,5%-8,5%.
Noua configuraţie a Parlamentului Italian
Potrivit sondajelor, coaliţia de dreapta ar obţine între 227 şi 257 de locuri în Camera Deputaţilor, peste nivelul majorităţii de 201 locuri, alianţa de centru-stânga 78-98 de locuri, iar Mişcarea Cinci Stele între 36 şi 56 de locuri.
La Senat, coaliţia de dreapta este creditată cu 111-131 de locuri, peste nivelul majorităţii de 101 locuri, alianţa de centru-stânga ar obţine între 33 şi 53 de locuri, iar Mişcarea Cinci Stele între 14 şi 34 de locuri.
Coaliţia de dreapta a stabilit că prim-ministru va fi propus liderul partidului care a obţinut cele mai multe voturi, ceea ce ar putea-o propulsa în această poziţie pe Giorgia Meloni, în vârstă de 45 de ani, preşedintele formaţiunii de dreapta Fraţii Italiei (FI).
Rezultatele complete sunt aşteptate luni dimineaţă.
Alegătorii chemaţi la vot au fost în total 50.869.304, dintre care 4.741.790 sunt aflaţi în străinătate. Din cei 46.127.514 alegători din Italia, 51,74% sunt femei, iar restul de 48,26% sunt bărbaţi.
La ora 19.00, prezenţa la vot a fost de 51,16%, cu 7,24 puncte procentuale mai puţin decât în 2018.
Parlamentul, după alegeri, va fi într-un format redus: 200 de locuri în Senat şi 400 în Camera Deputaţilor.
După alegerile din septembrie, numărul deputaţilor scade de la 630 la 400 şi cel al senatorilor aleşi de la 315 la 200, intrând în vigoare reforma constituţională lansată în 2020.