Acasă Politic Infamul Virgil Popescu, despre moţiunea USR pentru demiterea sa: „Este exact ca un ghiveci românesc, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc”

Infamul Virgil Popescu, despre moţiunea USR pentru demiterea sa: „Este exact ca un ghiveci românesc, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc”

0
0
421

Infamil ministru ”liberal” al energiei, Virgil Popescu, la moţiunea USR pentru demiterea sa: ”A fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare. Este o declaraţie politică pe steroizi, bună doar să agite puţin lucrurile”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a lansat un atac dur în Parlament la adresa USR care a depus o moțiune simplă pentru demiterea sa. În replică, ministrul îi acuză de subminarea sectorului energetic românesc şi de sabotarea României.

Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor dezbate moţiunea simplă inițiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Moţiunea simplă este intitulată „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetența lui Virgil Popescu” şi a fost depusă de USR în 1 septembrie, în prima zi a sesiunii parlamentare ordinare.

În moţiune USR susţine că orice zi în plus în care Virgil Popescu este ministru înseamnă ”încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă”.

Semnatarii critică schema de compensare şi plafonare a prețului energiei, ”desăvârșită de Virgil Popescu”, susținând că aceasta este o ”făcătură”, o ”șmecherie” sau o ”manevră”, care a generat panică şi incertitudine.

Prezent în Parlament pentru a da explicații despre măsurile controversate luate în domeniul Energiei, legate de facturile romanilor, ministrul Virgil Popescu a profitat de moment să îi atace pe cei de la USR, dar şi pe colegii din coaliţie.

Este același joc pe care l-au făcut mereu. Au sabotat investițiile hidroelectricii pentru ca Dacian Cioloş avea de multe zone protejate.

Au sabotat campania de la Roşia pentru că era campanie internă în USR în plină criză energetică. Şi acum sabotează România pentru că se ceartă Cioloş cu Drulă.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, marţi, în dezbaterea moţiunii simple care îl vizează, că este ”o declaraţie politică pe steroizi, bună doar să agite puţin lucrurile, de parcă războiul de la graniţă şi contextul european delicat nu ar fi fost suficiente”. El a a precizat moţiunea simplă ”a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume – câteva ceva pentru fiecare”.

Ministrul Energiei a afirmat că moţiunea simplă ”a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume – câteva ceva pentru fiecare”. ”Câteva mesaje pentru AUR, că mai nou, sunt partenerii lor de nădejde de opoziţie, totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică”, a mai spus el.

Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun. Să minţi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor despre vieţi pierdute la Complexul Energetic Oltenia este dezonorant şi descalificant. Spuneţi-ne voi cum moare câte un angajat al CEO la fiecare 5 zile, pentru că am sunat la Complex ca să verific informaţia şi am aflat că în anul 2022 au fost înregsitrate ZERO accidente mortale şi 5 accidente de muncă, cele mai puţine de la înfiinţarea CEO. Cum să minţiţi cu decese doar pentru voturi? Chiar să fi ajuns USR cioclul politicii româneşti?! Ruşine! De trei ori ruşine. Atât de mult urâţi minerii şi mineritul, încât aţi început cu o minciună macabră despre CEO”, a comentat ministrul Energiei.

Ministrul prezintă ”minciunile” din moţiunea simplă: 1.Specula nu a fost încurajată de Guvernul PSD-PNL. Specula ar fi fost încurajată dacă nu am fi luat măsurile din OUG 119. 2.Specula a fost descurajată de la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă de săptămâna trecută şi acest lucru se vede în cantităţile mai mici care au început să fie tranzacţionate PZU. Asta înseamnă că energia nu se mai vinde succesiv pentru a-i creşte preţul, ci se vinde direct la cel care nevoie de ea. 3.USR sperie românii cu facturile de la gaze şi curent, în cel mai cinic şi deplorabil mod posibil. Iată factura mea. Iată cât am plătit eu. Vreau să văd şi factura dnului Drulă, a dnei Prună şi da, Ludovic, vreau să văd şi factura ta!

Dragi colegi din Opoziţie, haideţi să arătaţi toţi facturile! Este factura mea, unde locuiesc în Bucureşti. E în valoare de 120 de lei. Am consumat 140 de khw. Este adevărat, am şi o locuinţă la Drobeta Turnu Severin, unde sunt şi prosumator, acolo şi costurile sunt ceva mai mari, pentru că mi-am instalat pompe de căldură, ca să economisesc gaz. Apropos, nu am văzut pe vreun lider politic al Opoziţiei din România să îndemne românii să folosească becuri cu LED, nu incandescente, pentru că acestea cu LED consumă mai puţin; nu am văzut să încurajeze cineva susţinut ca românii care au posibilitatea să devină prosumatori; nu am văzut pe cineva să le şi spună cum pot nu să facă economii la gaze şi energie electrică pentru ţară, ci pentru a rămâne ei, oamenii, cu mai mulţi bani la dispoziţie la final de lună”, a spus el.

Am văzut doar oameni din Opoziţie care sădesc panică, şi se uită bucuroşi când ea se propagă, şi am văzut oameni din Coaliţie, care caută soluţii”, a mai afirmat Virgil Popescu.

Ministrul a continuat: ”Iată adevărul care trebuie să stopeze panica artificial creată: 80% dintre consumatorii români, adică un număr de 7.189.415 consumatori consumă până în 156 kwh energie electrică. Adică sunt complet acoperiţi de plafonul impus prin OUG, acela de 300 kwh, din care primi 255 la preţ de 80 de bani! Mai mult, 11% dintre consumatorii români consumă până în 292 kwh energie electrică şi doar o mică parte dintre ei va trebui să plătească diferenţa la preţ pentru doar 37 de kwh, dintre 255 şi 292 kwh. Deci, ca să fie clar, dacă o gospodărie consumă 275 de kwh pe lună, aceasta va avea 255 de kwh acoperiţi de plafonul de 80 de bani şi doar 20 kwh la preţul din contract”. ”Reiau pe această cale îndemnul către toţi românii să caute CEL MAI MIC PREŢ DE PE PIAŢĂ pe care un furnizor electrică îl poate. Acesta se situează sub plafonul de 0,80 lei pentru kwh. Haideţi să le spunem oamenilor şi unde este curentul mai ieftin, nu doar că vine Apocalipsa energetică. Tot ceea ce faceţi este să induceţi panică, crezând că românii se vor uita către voi cu încredere.Greşit. Românii îşi dau seama că sunteţi mânaţi fie de nepricepere, fie de reavoinţă, fie de o combinaţie între cele două”, a mai spus mininistrul Energiei.

Virgil Popescu a precizat că ”cifrele nu mint, spre deosebire de iniţiatorii moţiunii”.

Circa 47% dintre gospodării, mai precis 4.166.360 de gospodării, au un consum mediu de 54,16 kWh pe lună, rezultând o factură medie de 37 de lei la energie electrică (54,16×0,68lei). Astfel arată facturile pentru jumătate din familiile românilor: 37 de lei! Dacă ţinem cont de faptul că într-o gospodărie sunt 2-3 cetăţeni, rezultă că pentru jumătate de Românie factura la curent va fi 37 de lei. Pentru încă 34% dintre români – 3.023.055 de gospodării, facturile medii vor fi de 124 de lei, pentru un consum de 155 de kWh. Repet, circa 90% dintre români sunt acoperiţi total de plafonul impus prin OUG! Circa 90% dintre români au fost acoperiţi şi iarna trecută de plafon. Şi vorbim despre românii cu venituri mici sau medii, adică cei care au exact cea mai mare nevoie de protecţie din partea statului. Iar această protecţie nu se opreşte pe 31 martie, ci continuă până în 31 august 2023. Aşa facem protecţie eficientă, intervenind direct în preţul final”, a afirmat Popescu. Ministrul Energiei a ţinut să precizeze că ”Comisia Europeană va propune plafonarea preţurilor, mult hulită de cei de la USR”.

În ceea ce priveşte consumatorii non-casnici, cei mai mulţi dintre ei, circa 82%, adică 297.000 de consumatori, consumă 590 kwh pe lună! Aici intră IMM-urile care ţin economia în spate, pe care le-am protejat, şi pe ele, prin OUG, asigurând plafonare pentru 85% din consum la preţul de 1 leu per kwh. Mai mult, industria alimentară, în totalitate, este protejată, iar şcolile, spitalele publice sau private, creşele, furnizori de servicii sociale, toţi vor plăti 1 leu/kWh pentru energie electrică până pe 31 august 2023. La gaze, preţul final facturat este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor non-casnici. Foarte important de reţinut este că la gaze nu există plafoane limită la consum. Tot pentru consumatorii non-casnici trebuie spus faptul că schema de ajutor de stat pentru anul 2021 pentru marii consumatori a fost notificată la Comisia Europeană şi vom începe plăţile după aprobarea Comisiei”, a explicat Popescu.

Potrivit acestuia, ”dacă USR-ului i-ar fi păsat în mod real de comunităţile din Harghita, Mureş şi Covasna, atunci ar fi susţinut Programul Anghel Saligny, pentru că este nevoie de finanţarea proiectelor în fiecare din localităţile din aceste judeţe”. ” Aşa se vede dacă vă pasă cu adevărat de aceste comunităţi sau dacă doar le invocaţi în documente politice ca să încercaţi să smulgeţi voturi de la UDMR”, a mai spus Popescu. Ministrul a arătat că ”gazele sunt şi vor rămâne, o vreme, următorul front de luptă politică”.

În România şi în toată Europa. În ultima vreme, energia a fost folosită ca mijloc de şantajare a ţărilor europene, provocând o criză nemaiîntâlnită până acum. Alături de colegii din Guvern, împreună cu reprezentanţii companiilor importante din energie, în care statul este acţionar majoritar, am încercat să luăm cele mai bune decizii de investiţii pentru ca România să devină o ţară independentă energetic. Bineînţeles, vom adapta aceste măsuri pentru a include şi deciziile care vor fi luate vineri la nivelul Comisiei Europene. Trebuie să ne uităm cu atenţie la tot tabloul. Da, ruşii ard gaze excedentare deja, ceea ce poate genera frustrare pentru cei care se uită la preţ sau la perspectiva economiilor. Dar, depozitele Gazprom se apropie încet-încet de 100% din capacitate, iar exporturile spre Estul Rusiei sunt deja la capacitate, ceea ce înseamnă că acum este momentul să rămânem ferm şi uniţi în angajamentul nostru politic de a nu ceda şantajului Rusiei”, a arătat ministrul.

Virgil Popescu a adăugat că, ”dacă nu vor reuşi să-şi vândă gazul spre Vest, vor trebui să înceapă să închidă sonde de producţie, ceea ce înseamnă nu doar costuri enorme, nu doar venituri neîncasate de ordinul sutelor de milioane de euro, ci înseamnă modificare structurii de producţie a gazului rusesc pe termen lung”. ”Să fiu bine înţeles: acum, în fix aceste momente, arătăm lumii întregi dacă vrem ca războiul din Ucraina şi vieţile pierdute acolo să se oprească mai repede. Facem acest lucru respingând panica generată de gazul rusesc, respingând propaganda care ajută Rusiei, şi acţionând cu calm, înţelepciune şi viziune”, a spus ministrul.

România va fi, mai curând decât îşi doresc unii, independentă energetic. Anul acesta au început exploatările de gaze offshore, cu perimetrele exploatate de către BSOG. Vor urma şi perimetrele pe care Romgaz le-a achiziţionat de la Exxon până în 2026. Vor urma şi perimetrele de la Caragele deep. Toate acestea au fost posibile pentru că am reuşit să ţinem Rusia departe de gazul românesc, deşi încercări de deturnare al traseului nostru nord-atlantic au fost destule. Şi încă văd că sunt asemenea încercări. Anul acesta a fost anul investiţiilor. Indiferent cât de multă diversiune politică încercaţi să generaţi, investiţii au încept în sectorul energetic ca niciodată până acum în istoria modernă a României. În Fondul de Modernizare avem aprobate şi alocate 1,4 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii. Este vorba de proiectele 760 MW energie solară a CEO şi 1.200 producţie în bandă energie pe bază de gaze naturale. În plus, există finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică de 100 de milioane de euro pentru anul 2022. Prin aceste investiţii se urmăreşte realizarea a 4.000 de kilometri de reţea distribuţie energie electrică nouă sau modernizată şi creşterea securităţii furnizării energiei prin reducerea numărului de întreruperi”, a spus el.

Potrivit acestuia, alte 470 de milioane de euro au fost aprobate şi alocate pentru Transelectrica.

La sfârşitul anului, tot din Fondul de Modernizare vom avea un apel de proiecte dedicate agriculturii şi industriei alimentare în valoare de 700 de milioane de euro. De asemenea, UAT-urile vor beneficia de un apel de proiecte pentru energie regenerabilă. Electric-up, un alt program iniţiat de Ministerul Energiei, va aduce IMM-urilor investiţii nerambursabile în valoare de peste 612 milioane de lei, pentru cele 1.887 de contracte calificate, care au fost semnate şi se derulează în prezent. Urmează achiziţia şi montajul de panouri fotovoltaice. Şi asta fără să discutăm despre cei minimum 950 de MW care sunt prevăzuţi să fie instalaţi din banii din PNRR pe energie regenerabilă, adică investiţii de 457 milioane de euro, pentru care a început evaluarea proiectelor depuse. În ceea ce priveşte sprijinul acordat marilor consumatori energetici, în anul 2020 şi în anul 2021, au fost plătiţi, în total, peste 1,3 miliarde de lei. Pentru că niciodată, criză sau ba, nu am considerat că este o opţiune să abandonăm pe cineva”, a spus el.

Virgil Popescu s-a referit şi la Azomureş, arătând că Ministerul Energiei a acordat peste 41,8 milioane de lei în 2020 şi 2021 sprijin în contextul schemei de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice. În cursul acestei luni aşteptăm aprobarea Comisiei pentru a reîncepe această schemă.

În ceea ce priveşte producţia de electricitate, doar din energie nucleară vom produce aproape 1.900 de MW noi prin construirea reactoarelor 3 şi 4 şi prin reactorul modular de mică dimeniune de la Doiceşti, primul din Europa. Da, investiţiile în energie nu se fac de pe o zi pe alta, dar ele se fac, iar Ministerul Energiei a alocat pentru investiţii în acest an mai mult decât în toţi cei 32 de ani scurşi de la Revoluţie încoace. Banii din Fondul de Modernizare au fost transferaţi, au intrat 1,4 miliarde de euro. Contracte s-au semnat. Investiţiile se realizează.”, a spus el.

Adevărul este că USR, sau doar unii din USR, nu pot să recunoască că ne aflăm, în sfârşit, pe drumul bun, corect, sigur din punct de vedere politic şi geopolitic al energiei româneşti. Şi atunci caută să sperie românii cu facturile, cu falimentele sau doar să manipuleze în speranţa că o să redevină măcar cât de cât relevanţi politic, ca partid. Nu ştiu ce ar fi făcut un ministru USR la energie. Probabil că nici el sau ea nu ştie. Ceea ce ştiu însă este că noi am făcut singurele investiţii care au logică economică şi geo-politică în energie şi le-am făcut pentru România, pentru viitorul siguranţei şi securităţii noastre energetice”, a completat el. ”Asta nu este o moţiune simplă, unii dintre autorii săi sunt mai simpli. Este o declaraţie politică pe steroizi, bună doar să agite puţin lucrurile, de parcă războiul de la graniţă şi contextul european delicat nu ar fi fost suficiente. În numele siguranţei energetice a României, vă rog să o respingeţi”, a spus în final ministrul Energiei.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 182 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…