Acasă Șocant Un copil de 7 ani a fost rănit grav, după ce o statuie din Primăria Mucureștilor, a căzut peste el

Un copil de 7 ani a fost rănit grav, după ce o statuie din Primăria Mucureștilor, a căzut peste el

0
0
788

O statuetă a căzut luni, peste un copil de 7 ani la intrarea principală în Primăria Municipiului București, a transmis Poliția Capitalei. Reprezentanții primăriei spun că, de fapt, copilul ar fi căzut de pe una dintre coloanele decorative din holul instituţiei.

Incidentul a avut loc astăzi, 22 august, în jurul orei 13.40. Primăria Capitalei a transmis că, potrivit martorilor, ”copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme”.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au transmis că luni, în jurul orei 13:40, în holul de la intrarea principală în sediul PMB, a avut loc un accident în care a fost implicat un copil de 7 ani, însoţit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme.

Conform informaţiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol şi a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenţia angajaţilor PMB, el a fost preluat în mai puţin de 5 minute de o ambulanţă, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu». La momentul urcării în ambulanţă, copilul era conştient”, arată precizarea de presă a instituţiei.

De asemenea, instituția precizează că în cadrul acesteia va avea loc o anchetă în paralel cu cea deja demarată de poliție.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obţinând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital”, potrivit precizării de presă.

Instituţia mai menţionează că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016.

Primăria București susține că tatăl copilului de 7 ani venise la sediul amdinistrației centrale ”pentru rezolvarea unei probleme”.

Martorii susțin că puștiul s-ar fi urcat pe una dintre cele două coloane expuse în holul primăriei și ar fi căzut împreună cu statuia:

Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme.

La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient.

(…) Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție”.

În cursul acestei zilei, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, în interiorul unei instituții publice, o statuetă ar fi căzut peste un minor.”, arată comunicatul Poliției.

Minorul a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Acesta este conștient.

În momentul de față, poliția efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Instituția condusă de Nicușor Dan a precizat că băiețelul în vârstă de de 7 ani era însoțit de tatăl său, ”care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme”.

În comunicatul PMB, se mai menționează că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, existente acolo din 2016.

Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție”, a mai informat PMB.

Încarcă mai mult
Load More In Șocant
Comments are closed.

Vezi Și

Halucinant, judecătoarea din cazul Vlad Pascu, mută în faţa jurnaliştilor, sfidare, a stat mai bine de un minut încremenită, fără să răspundă la vreo întrebare

Facebook 232 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Halucinant, judecătoarea din cazul…