”Românii din străinătate sunt bineveniți să se întoarcă acasă, iar pentru aceasta avem deja adoptate măsuri care să-i motiveze și să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv”, arată mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.
”Prin măsurile pe care le adoptăm la nivelul Guvernului, ne asigurăm ca și românii din afara granițelor să se bucure de drepturi depline și acces la servicii administrative digitale și moderne și o mobilitate deplină dinspre sau către România, atât pentru relocare, dar și pentru antreprenoriat, educație, turism sau cultură.
Avem români capabili și talentați, atât în țară, cât și răspândiți în întreaga lume. Cei care își doresc să sprijine efortul nostru de a dezvolta România cu experiența și priceperea lor sunt bineveniți să se întoarcă acasă, iar pentru aceasta avem deja adoptate măsuri care să-i motiveze și să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv. Am făcut deja pași importanți pentru lansarea primelor patru scheme de ajutor de minimis aferente programelor de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în valoare de 777 de milioane de lei, care vizează inclusiv inserarea în sistemul antreprenorial a românilor care se întorc din diaspora. Avem proiecte prin care vrem să atragem cercetători de excelenţă din afara țării în organizații publice de cercetare, care vor deveni centre de excelenţă, dar și în alte proiecte de vârf care să reunească talentele și cercetarea românească, alături de spiritul antreprenorial românesc, cu sprijinul administrației publice”, arată mesajul.
Premierul a spus că românii care aleg să muncească în afara granițelor trebuie să fie respectați și să li se respecte drepturile prevăzute în legislația țărilor în care muncesc. ”Am convingerea că memorandumul semnat de curând în acest sens la nivelul ministerelor de resort din România și Italia va fi urmat de demersuri similare și cu alte state din Uniunea Europeană și nu numai”.
Având în vedere situația dificilă creată de invazia rusă în Ucraina, premierul spune că Executivul ține permanent legătura și este alături de comunitatea de români din această țară, pentru a le asigura tot ceea ce au nevoie pentru a putea să facă faţă tragediei războiului și crizelor conexe acestui conflict.
Și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj Românilor de Pretutindeni.
”Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, o sărbătoare dedicată în primul rând celor care se află dincolo de hotare, dar care poartă în suflet dragostea de țara natală.
Indiferent unde ne aflăm astăzi, este un bun prilej să reflectăm la tot ce ne leagă unii de alții și pe fiecare dintre noi de România. Ne unesc o identitate puternică și apartenența la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate peste toate vitregiile istoriei.
Evoc astăzi caracterul nostru dârz pentru că vremurile sunt iarăși dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea granițelor României s-a declanșat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au știut să se ridice la înălțimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi și să arate cine suntem cu adevărat.
Efortul umanitar al României și implicarea fără precedent a cetățenilor noștri în criza refugiaților ucraineni au fost apreciate de întreaga lume, care a remarcat generozitatea și ospitalitatea românilor.
Eficiența cu care instituțiile statului și organizațiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată și de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare și convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulțumesc, așadar, tuturor pentru implicare!”, arată mesajul.
”Președintele” a făcut un apel pentru întoarcerea acasă în ”Statul Eșuat” a românilor. ”O economie dinamică generează continuu oportunități de afaceri, investiții productive și locuri de muncă mai bine plătite. Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România. În acest sens, sunt extrem de importante acțiunile Guvernului de susținere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în țară. Doar împreună, români de aici și de acolo, putem să construim România puternică și prosperă pe care ne-o dorim”, arată mesajul.