Florin Cîţu, ministrul propus pentru Finanţe, a primit aviz de respingere din partea comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, după o audiere de aproape trei ore şi presarată cu multe discuţii tensionate şi ironii. Au fost 18 voturi pentru şi 18 împotrivă.
Florin Cîțu nu a primit aviz favorabil nici la audierile pentru funcția de ministru în primul Cabinet Orban.
Florin Cîțu și-a început, luni, pledoaria, anunțând că va spune ce au făcut și ce vor face pe viitor.
”Dacă doriți cu adevărat ministru al Finanțelor Publice”, a replicat președintele de șediță.
”Să o luăm foarte în serios, domnule președinte! Aș vrea să vă rog de la început, pentru că știți foarte bine că la audierea trecută lucrurile au degenerat, și se uită o lume întreagă la noi, astăzi o să vă rog să vă exercitați funcția și să nu mai permiteți acele derapaje. Eu sunt aici ca să vă răspund, nu plec nicăieri”, a spus ministrul Cîțu.
Ministrul a prezentat realizările din cele trei luni ale primului mandat:
Ordonanţa 114, corectată prin eliminarea split TVA, a supraaccizei la carburant.
Rectificarea bugetară s-a bazat pe execuţia bugetară, la nouă luni, veniturile erau, la acel moment, faţă de estimat, mai mici cu 19,8 miliarde de lei.
Cheltuielile, 2 miliarde de lei pentru asistenţa socială Bugetul pe 2020 depinde mult de execuţia bugetului pe 2019.
Filosofia din spatele bugetului pe 2020 este diferită. Am alocat la investiţii 5 miliarde de lei, jumătate din bani pentru fonduri europene, jumătate, din fondurile de stat.
Întrebări și răspunsuri:
Întrebare: De ce ați plătit anticipat rachetele cumpărate de Ministerul Apărării și ați plătit datoria către frații Micula?
Florin Cîțu: Frații Micula au pus poprire pe conturile Romatsa, s-ar fi putut bloca traficul aerian al statului român. Referitor la rachete: îneleg că PSD lucrează cu partea care vrea să submineze parteneriatul României cu SUA.
Dan Vâlceanu (PNL): Ce a plătit anul trecut Ministerul Finanțelor după rectificare de a ajuns deficitul la 4,6 din PIB?
Florin Cîțu: Nu erau asigurate fondurile pentru pensii, salarii, alocații pentru copii, indemnizații de handicap.
Marius Budăi (PSD): De ce pe site-ul Ministerului Finanțelor nu sunt afișate numele firmelor cărora le-a fost rambursat TVA? Care e lista cu primăriilor cărora le-au fost achitate facturile pentru programul PNDL? Spuneți cu subiect și predicat dacă de la 1 septembrie veți mări punctul de pensie?
Florin Cîțu:
Lista cu firme nu a fost publicată niciodată. Plata se face automat pe baza unui algoritm. Controlul se face la toate.
PNDL: vă rog să vă adresați Ministerului Dezvoltării
Pensii. Ministerul Finanțelor se ocupă cu alocarea bugetului și respectarea legislației în vigoare. Aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii, banii sunt în buget conform Legii pensiilor. Dar trebuie să înțelegem de ce nu ați prevăzut creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, eu am prevăzut banii în buget. Să le explicați românilor de ce nu au crescut de la 1 ianuarie pensiile.
Întrebat în mod repetat despre creșterea pensiilor de Marius Budăi, care i-a cerut să răspundă cu Da sau Nu la întrebarea dacă pensiile cresc de la 1 septembrie, Florin Cîțu a repetat răspunsul: ”Banii sunt prevăzuți în buget, aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii”.
Cosette Chichirău (USR): Data trecută nu prea am primit răspunsuri. Implementați aceeași tactică ca și PSD, vă e teamă de alegeri. Suntem într-o criză politică pentru că nu ați vrut locale în două tururi. Vedem un blat politic cu PSD. Când veți face un blat pentru cetățeni, pentru digitalizarea administrației?
Florin Cîțu: Obiectivul nostru politic îl reprezintă alegerile anticipate și locale în două tururi. Acest guvern a picat pentru că și-a asumat răspunderea pentru două tururi. Mergem pe varianta doi, alegeri anticipate. E nedrept să spuneți că amendamentele nu au fost aprobate, chiar am aprobat amendamente, am lucrat îndeaproape cu dl Năsui