Acasă Război Ucrainenii susțin, că au lovit nava amiral a Rusiei de la Marea Neagră, Crucișătorul Moskva ar fi fost grav avariat și echipajul evacuat

Ucrainenii susțin, că au lovit nava amiral a Rusiei de la Marea Neagră, Crucișătorul Moskva ar fi fost grav avariat și echipajul evacuat

0
0
422

Ucrainenii susțin, că au lovit nava amiral a Rusiei de la Marea Neagră a Rusiei. Crucișătorul Moskva este grav avariat și echipajul este evacuat, spun rușii.

Un tir de rachetă ucrainean a provocat un incendiu la bordul unui crucișător rusesc, Moskva, au anunțat miercuri seară autoritățile ucrainene, potrivit AFP. „Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au provocat daune majore navei rusești„, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii sudice Odesa, Maxim Marșenko.

Rusia spus că nava amiral a flotei sale din Marea Neagră a fost grav avariată și echipajul său a fost evacuat în urma unei explozii. Ministerul rus al Apărării a afimat că un incendiu pe crucișătorul de rachete Moskva a provocat explozia muniției, a relatat agenția de presă Interfax.

Arde foarte tare. Acum. Și cu această mare agitată, este imposibil de știut când vor putea primi ajutor„, a spus el, asigurând că „510 membri ai echipajului” se află la bord.

Aceste afirmații nu au putut fi verificate de AFP dintr-o sursă independentă.

Niciun incendiu asupra unei nave militare nu a fost raportat până acum de agențiile de presă rusești.

La 24 martie, la o lună de la începutul invaziei rusești în Ucraina, marina ucraineană a afirmat că a distrus o navă de trupe rusești ancorată în portul Berdiansk, un oraș de lângă Mariupol, în Marea Azov.

Moscova nu confirmase pierderea, dar armata rusă oferă rareori informații despre pierderile sale.

Nava Moskva este cea care a atacat Insula Șerpilor și a generat răspunsul devenit emblematic al unui grănicer ucrainean care a refuzat să se predea: ”Navă de război rusească, du-te în p*** mea”.

La începutul lui 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea, flota rusească din Marea Neagră era, chiar și după standardele extenuate ale Moscovei, foarte veche.

Aproape toate cele 38 de nave din prima linie ale flotei erau moștenite din perioada sovietică, inclusiv nava amiral Moskva, crucișătorul Kerci și distrugătorul Smetlivy.

Flota era completată de fregate, corvete, nave de desant și un singur submarin electric.

După anexare sediul flotei Mării Negre a fost mutat în orașul-port Sevastapol din Crimeea, fiind demarat un amplu proiect de modernizare.

Atacul asupra crucișătorului ”Moscova”, nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagră, are valoare simbolică și militară, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC.

Petersen este directorul Institutului de Studii Maritime pentru Rusia de la Colegiul Naval de Război al SUA. El spune că este prea devreme pentru a ști exact natura incidentului care implică nava, dar că ”se pare că ucrainenii au reușit să obțină o victorie semnificativă pe mare”.

Cred că este un atac cu valoare atât militară, cât și simbolică. Acesta este nava-amiral a flotei Rusiei de la Marea Neagră, este simbolul puterii navale ruse în Marea Neagră”, a spus el.

Autoritățile ucrainene au anunțat că au lovit crucișătorul cu rachete ”Neptun”, provocându-i pagube grave. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava a fost evacuată după un incendiu la bord care a provocat explozia muniției.

”Moscova” este nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lansată la apă în 1983, sub numele ”Gloria”. Armamentul principal de la bordul navei este constituit din 16 lansatoare de rachete Vulkan P-1000.

Petersen spune că ucrainenii au pierdut cea mai mare parte a marinei când Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014, așa că atacul de acum ”este important din punct de vedere simbolic, pentru că arată că ucrainenii sunt în continuare capabili să lovească puterea militară rusă astfel încât să provoace supărare la Moscova”.

El adaugă că incidentul poate avea și ”o valoare militară importantă”, deoarece marina rusă poate fi împinsă mai departe de țărm.

Acest lucru ar putea afecta capacitatea marinei ruse de a oferi sprijin direct militarilor de pe țărm și de a asigura apărare aeriană în regiunile de coastă”, a exlicat Petersen.

Ucraina a anunțat miercuri seară că a lovit cu rachete și avariat nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul ”Moscova”. Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că ”Moscova” este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni să se predea și care a primit în replică celebra înjurătură ”Russian warship, go fuck yourself”.

Rachetele Neptun care păzesc Mara Neagră au provocat avarii serioase navei rusești. Glorie Ucrainei!”, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Maxim Marcenko, pe canalul său de Telegram.

Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a declarat și el într-o intervenție pe YouTube că ”s-a petrecut o surpriză cu nava-amiral a flotei ruse din marea Neagră”. Potrivit consilierului, nava ar avea un echipaj de 510 marinari, iar salvarea lor ar fi dificilă, din cauza vremii rele.

Crucișătorul ”Moscova” din flota Mării Negre a fost serios avariat ca rezultat al exploziei muniției de la bord, care a fost provocată de un incendiu, iar echipajul a fost evacuat, a anunțat pe de altă parte agenția de presă rusă Tass, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

Ca urmare a unui incendiu, muniția de bordul crucișătorului Moscova a explodat. Nava a fost serios avariată. Întreg echipajul a fost evacuat”, se arată în declarația ministerului rus, care a adăugat că investghează cauzele incendiului.

Încarcă mai mult
Load More In Război
Comments are closed.

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 88 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…