Acasă Economie ROBOR, o nouă creştere majoră, după ce BNR a majorat ieri dobânda cheie de politică monetară, la nivelul de 3% pe an

ROBOR, o nouă creştere majoră, după ce BNR a majorat ieri dobânda cheie de politică monetară, la nivelul de 3% pe an

0
0
354

După ce BNR a majorat ieri rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 3% pe an, de la 2,50% pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022, românii mai primesc o lovitură. ROBOR la 3 luni a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii 9 ani.

ROBOR la trei luni a crescut miercuri la 4,68%, faţă de 4,62%, şi a atins cea mai ridicată valoare din 10 aprilie 2013 şi până acum.

ROBOR la şase luni a crescut la 4,78%, faţă de 4,70%, nivelul din şedinţa precedentă, când a atins cea mai mare valoare din 1o iulie 2013 şi până acum.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în ședință în 5 aprilie 2022, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3 sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, începând cu data de 6 aprilie 2022.

Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4 la sută pe an, de la 3,50 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2 la sută pe an, de la 1,50 la sută, precum și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară.

De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală.

BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu”, a transmis BNR.

Conform calendarului anunțat, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 10 mai 2022.

Încarcă mai mult
Load More In Economie
Comments are closed.

Vezi Și

CCE a finalizat un parc fotovoltaic de 40 MW lângă Arad, investiție de peste 35 de milioane de euro, ministrul Burduja: ”Facturile românilor vor scădea”

Facebook 5 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Compania CCE a finalizat un parc fot…