Acasă Actualitate Turnătorul Băsescu zis și Petrov, trebuie să părăsească vila RAPPS, în termen de 60 de zile, după ce a fost declarat oficial, colaborator al Securității

Turnătorul Băsescu zis și Petrov, trebuie să părăsească vila RAPPS, în termen de 60 de zile, după ce a fost declarat oficial, colaborator al Securității

0
1
1,979

Fostul peședinte al României, turnătorul Băsescu, zis și Petrov și membrii familiei sale, trebuie să părăsească locuința primită de la stat în termen de 60 de zile.

Decizia vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în privința calității sale de colaborator al Securității, în data de 23 martie.

Traian Băsescu se află în acest moment la Bruxelles.

Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare.

Potrivit sursei citate, în cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul pus la dispoziție, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” se arată în comunicatul RAPPS.

Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Este decizia definitivă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este vorba despre o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul fostului președinte, Traian Băsescu, a fost respins, astfel încât acesta a fost declarat colaborator al Securității.

Deputatul Radu Cristescu, fost apropiat al lui Traian Băsescu și cel care a dezvăluit în emisiunea Sinteza zilei că fostul președinte ar avea o avere fabuloasă, a comentat astăzi la Antena 3 faptul că acesta va trebui să părăsească vila de la RAPPS în termen de 60 de zile după ce a fost declarat oficial colaborator al Securității.

Are vila din Mihăileanu, are palatul fetei de la Snagov și, probabil, proprietăți în țară de care nu știm. Dar poate să se relaxeze și în străinătate unde are patru case. Și mai poate, dacă neapărat vor să îl cazeze undeva, și la Jilava. Și acolo mai sunt locuri pentru cei care au furat„, a spus Radu Cristescu.

Întrebat daca poate să spună în ce țară mai are Traian Băsescu proprietăți, Radu Cristescu a răspuns:

Nu, nu aș putea să vă spun acest lucru. Are o proprietate foarte mare undeva într-o zonă exotică foarte departe de România, într-o zonă insulară. Cum spune românul: are o casă pe o insulă„.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: ”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” se arată în comunicatul RAPPS.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…