Victor Costache, ministrul Sănătății, și-a dat demisia joi dimineață, după ce aseară a anunțat la mai multe posturi de televiziune planul testării tuturor bucureștenilor pentru coronavirus.
Premierul Ludovic Orban a anunțat joi dimineață că îl propune pentru funcție pe secretarul de stat Nelu Tătaru, care se afla la Suceava și a fost chemat la București de urgență.
Dar dincolo de incompetența până acum demonstrată, a ministrului Costache și care nu părea să îi deranjeze până acum pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban, acesta a fost demis pentru că a avut ”impertinența” să colaboreze cu administrația locală a Bucureștiului, în vederea demararea procedurilor de testare a populației pentru infectarea cu Covid-19? Ăsta a fost motivul real, sau incompetența acestuia în a gestiona situația? Dar până acum nu s-a știut, nu s-a anticipat că Victor Costache nu are competența necesară să gestioneze o situație de o asemenea anvergură? De ce a trebuit să pierdem timp esențial și vieți omenești, cadre medicale, ”piese”, bunuri vitale în aceste zile?
Nu se știa, nu se anticipa că urmează să vină și peste noi urgia și că nu suntem pregătiți? Chiar aveam inconștiența și aroganța să credem că o să fim ocoliți?
Dar parcă era vorba de solidaritate, de unitate, de unire a forțelor și de depolitizare a instituților și a mentalităților în această perioadă de grea încercare pentru noi toți, de prezentare a unui front comun în lupta împotriva coronavirusului?!
Cum? Așa? Cu astfel de practici, cu astfel de orgolii, cu astfel de ipocrizii?