Știu că pentru mulți, să renunțe acum benevol și cu o minimă rezistență la drepturile și libertățile civile, pare foarte ușor, spaima, temerile, panica și tulburările sociale care pe mulți ne-au cuprins, poate să îi țină pe mulți dintre noi, docili, supuși și resemnați, astfel încât, statul să poată să restrângă sau după caz, să anuleze multe sau toate drepturile individuale, așa cum consideă necesar în situația actuală!
Dar, ce se va întâmpla atunci când după un timp, vom reintra din nou într-o oarecare ”normalitate”, când pericolul pandemiei va dispărea și ne vom regăsi cu toții in siguranță? Se vor găsi autoritățile dispuse și disponibile să dea totul înapoi? Tot ce noi populația am fost dispuși să le cedăm! Sau, vor menține în continuare pentru ele (autoritățile), o parte din prerogative active?
Pentru că, evident e mult mai ușor să restrângi, să limitezi și să te obișnuiești să guvernezi cu o minimă rezistență, decât să cedezi totul înapoi! În spatele temerilor, fricilor și a spaimelor noastre, se poate forma, poate crește diform, un sistem totalitar, care va avea tentația, să justifice orice eventual abuz, ca fiind în interesul comun, pentru binele nostru al tuturor!
Ne vom mai retrage vreodată în matca noastră de anormalitate? În bula noastră de confort și siguranță, acolo unde credeam noi tâmp și naiv, că ne sunt respectate toate drepturile și libertățile, fără abuzuri și decizii arbitrare, fără pofta de control pe care conducătorii noștrii au căpătat-o prin conjunctura evenimenelor!?
Probabil că nu, lumea așa cum o știam, nu va mai fi niciodată la fel! Putem să trăim cu asta, putem să ne obișnuim și să ne consolăm cu ideea că am supraviețuit pandemiei, doar ca să fim nevoiți să trecem mai apoi, prin ceva chiar și mai crunt? Rămâne de văzut, până acolo mai avem încă un hop, să îl trecem prima dată pe ăsta cu bine și apoi vom mai vedea! Ca să parafrazez pe cineva cu apetențe pentru abuzuri și puteri absolute, ”pas cu pas”!
Quid pro quo este o expresie în limba latină ce înseamnă ”ceva pentru ceva” sau ”o favoare pentru o favoare”, folosită deci pentru a identifica un schimb de bunuri, în care un transfer depinde de celălalt. Cam așa e și în cazul nostru, noi facem un schimb, cedăm ceva ce era al nostru, ne cedăm libertățile cu premisa că vom supraviețui și că prin ata, o să ne fie mai apoi tuturor bine! Va respecta orânduirea principiul, astfel încât să ne restituie in integrum, tot ce era al nostru, sau ne vom vedea păcăliți, trișați, înșelați, de partea cealaltă a ”tranzacției”? O întrebare cât o pandemie!
