Fostul premier Cîțu, a criticat joi decizia Guvernului de a impune mai multe relaxări de Sărbători după ce a scăzut numărul de cazuri de infectări cu Sars-Cov-2. În replică, Rafila îl acuză pe Cîţu că a compromis, prin declaraţii, campania de vaccinare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că nu înțelege de unde vine încrâncenarea fostului premier Florin Cîțu pe tema draftului de lege privind certificatul verde.
”Acea perioadă, dacă domnul președinte Cîțu ar fi studiat-o pe îndelete, era un prin draft… Pe mine mă surprinde acea reacție. Specialistul în economie s-a consulat cu specialistul în medicină Florin Cîțu. Dacă e un draft e discutabil și perfectibil. Noi trebuie să stabilim o perioadă, de exemplu, ca o persoană să se poată testa.
Nu înțeleg de unde atâta încrâncenare. Nu a făcut nimic pentru combaterea pandemiei. Proiectul de lege depus de PNL se referea strict la personalul medical. Ieșirea are mai mult o conotație politică”, a spus Rafila.
Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, joi, la Senat, despre măsurile de relaxare anunţate de autorităţi pentru Sărbătorile de Iarnă, că îşi aduce aminte că a fost criticat când în vară au fost măsuri de relaxare, când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. ”Astăzi vorbim de o mie de cazuri pe zi şi vedem că se relaxează”, a spus Cîţu, precizând că unii care îl criticau în vară acum sunt foarte relaxaţi.
Întrebat dacă măsurile de relaxare ar putea fi o frână pentru vaccinarea populaţiei, Florin Cîţu a răspuns: ”Aici să ştiţi că sunt puţin surprins, eu îmi aduc aminte că am fost criticat când în vară au fost măsuri de relaxare, când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. Astăzi vorbim de o mie de cazuri pe zi şi vedem că se relaxează. Unii din cei care ne criticau, astă vară, acum sunt foarte relaxaţi”, a spus preşedintele PNL.
Florin Cîţu a arătat că priveşte cu atenţie ce se întâmplă. ”Şi cu îngrijorare. Sper să nu am dreptate, nu ştiu dacă este un moment să relaxăm”, a adăugat preşedintele Senatului.
Cîţu a mai spus că a fost decizia Guvernului introducerea acestor relaxări, şi nu s-a discutat în coaliţie.
”Eu vă spun doar opinia mea, pentru că îmi amintesc, în vară, când am relaxat condiţiile, oameni care astăzi susţin această relaxare atunci o criticau, deşi atunci erau câteva zeci de cazuri pe zi”, a mai afirmat el. Întrebat dacă a transmis aceste îngrijorări în coaliţie, Cîţu a spus: ”În fiecare zi”.
Alexandru Rafila acuză părinții că testează copiii la mișto: ”Unii poate glumesc când dau rezultatele”.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, acuză că unii părinți fac testele rapide în mod greșit și că rezultatele nu pot fi mereu considerate ca fiind valabile. Rafila însă spune că nu are nicio vină.
”Campania de testare trebuie continuată. Am vrut să arăt cum funcționează aceste teste. Mai departe cum se distribuie, cum se lucreză nu pot să intervin. Legat de calitatea rezultatelor, poate sunt și persoane care nu respectă indicațiile sau sunt și persoane care glumesc. Înțeleg că jumătate din testele pozitive sunt cofirmate și prin teste PCR”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a avut o ieșire nervoasă vineri când a fost întrebat ce se întâmplă cu testele de salivă pentru elevi. El a spus că responsabil pentru distribuția testelor în școli este Ministerul Educației, refuzând totodată să aibă o discuție cu Raed Arafat pe această chestiune. ”Am aceleași informații…dar de ce să discut cu domnul Arafat? Nu este atribuția Ministerului Sănătății să se ocupe de distribuția testelor în școli, nu sunt unități care să țină de Ministerul Sănătății”, a spus Rafila.