Acasă Actualitate Agricultura Germaniei, mai importantă ca a noastră?!

Agricultura Germaniei, mai importantă ca a noastră?!

0
5
22,887

Pentu că, atunci când există interes și comandă politică, nu mai contează nici distanțarea socială, nici ordonanțele militare, nici interdicțiile de zbor, nici, izolarea, nici încarantinarea, nimic, totul merge ca uns! Avem certitudinea, că toți cei ce pleacă la muncă în Germania sunt negativi Covid-19? Au fost testați în prealabil, toți?

În așa zisul centru de civilizație al României, Cluj Napoca, lucrurile se petrec așa cu bine se poate vedea…români buluc, ciutură, așteptând să plece de urgență la lucru în Germania, doar ce s-au întors, ca să împrăștie ”boala” și sunt racolați, ca să plece din nou, pentru că evident, agricultura Germaniei, este mult mai importantă decât economia autohtonă.

România nu are nevoie de muncitori în agricultură? Îi trimitem acolo, doar ca mai apoi să le importăm și produsele agricolă? Că deh, agricultura noastră o să fie pe butuci, cine să mai muncească pământul când toți stăm în casă?! Unde ești tu Daea?

Când trebuie să ieșim, să muncim pentru economia României, nu se poate, ca să nu răspândim ”boala”, dar când trebuie să ieșim pentru alții, evident se poate, atunci nu mai există interdicții! Și vă mai mirați domnule președinte Iohannis, de ce românii nu mai au răbdare și încredere să stea în casă?! Uite și din cauza asta nu mai au, să nu ne mai mirăm și să scrâșnim din dinți autoritar…!

Și totuși, când e bine să ne bulucim, atunci când intrăm în țară, sau atunci când ieșim din țară? Pentru că, în acest moment, ciclul bulucelii este complet! Dar noi ăștia, cetățenii de mâna a doua, doamne ferește să ieșim din casă pentru o pâine!

Întrebare pentru autorități, câți dintre cei 2000 de cetățeni români aflați în această dimineață între orele 07-09 în parcarea aeroportului din Cluj, au fost controlați la declarațiile pe propria răspundere?

Mii de români pleacă astăzi din țară, de pe Aeroportul din Cluj-Napoca, către Germania, 12 avioane fiind închiriate de către firmele care îi duc la muncă, a confirmat pentru Libertatea, un angajat al aeroportului. Premierul Orban anunța ieri că România nu va restricționa deplasarea muncitorilor români în străinătate.

Cele 12 curse sunt, conform angajaților de la Aeroportul din Cluj-Napoca, zboruri charter închiriate de patronii companiilor care transportă muncitori sezonieri în Germania.

Sunt zboruri charter – patronii duc muncitorii sezonieri la lucru, nu sunt zboruri regulate. La întoarcere, avioanele vor fi goale. Sunt diferite agenții si companii, nu pot să vă zic deocamdată despre cine este vorba”. a declarat un angajat al aeroportului

Rareș Bogdan: ”I-am spus lui Ludovic Orban să îi țină în țară…”, din câte putem vedea aici, e evident că prim ministrul Ludovic Orban, a refuzat!

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…